4 Femei la Poliție

4 Femei la Poliție

Slatina - Centrul Cultural Eugen Ionescu     22 Mai     19.00     Bilet 60 lei

Cumpără Bilete

Show comedy cu Dorina Roman CRONICĂ TEATRALĂ” Dorina Roman este o actriţă fascinantă pe care am aplaudat-o la prima ediţie a Festivalului Monodramei Independente, organizată de Teatrul Particular Braşov (octombrie 2021), unde juriul i-a acordat Trofeul pentru cel mai bun spectacol cu 4 femei la poliţie, care conţine 4 portrete feminine în ipostaze hazlii provenite […]

4 Femei la Poliție

Show comedy cu Dorina Roman

CRONICĂ TEATRALĂ
” Dorina Roman este o actriţă fascinantă pe care am aplaudat-o la prima ediţie a Festivalului Monodramei Independente, organizată de Teatrul Particular Braşov (octombrie 2021), unde juriul i-a acordat Trofeul pentru cel mai bun spectacol cu 4 femei la poliţie, care conţine 4 portrete feminine în ipostaze hazlii provenite din pana marelui satiric Tudor Muşatescu. Spectacolul profund comic transmite cu vervă debordantă exactitatea, fluiditatea şi aciditatea textului care este un colaj original de „muşatisme”, bijuterii ale geniului literar.

Dorina Roman parcurge cu siguranţă, prestanţă şi eleganţă, în hohote de râs, traseele impricinatelor invitate la secţia de poliţie, identificându-se perfect cu personajele contraveniente şi gramatical, fandosite, ridicole, parfumate tragic: o ţigancă (Dezida Coşovete), o artistă (Mimicela Zurgălău), o babă (Nineta Sorcoveanu) şi o prostituată (Ţuşca Wilmoş). Performanţa actoricească constă în trecerea rapidă de la o ipostază la alta, de la o costumaţie la alta şi de la o expresivitate la alta spre deliciul publicului. Fiind una din admiratoarele Stelei Popescu şi având ce învăţa de la ea, Dorina a fost originală, convingătoare, atât în registrul dramatic, cât şi în cel comic, îmbinând firesc veselia cu tristeţea, amarăciunea şi luciditatea scenică cu frenezia interpretărilor.”
Dinu GRIGORESCU 24 ian. 2022

☆ Premiul de Excelenta „RINOCERUL” oferit la Gala de excelenta organizata de Revista Teatrala Rinocerul, Teatrul National Bucuresti, decembrie 2021
☆ TROFEUL Festivalului Monodramei Independente Ediția I
octombrie 2021


Biletele se pot achiziționa de pe bilet.ro.
Teatrul Particular Brasov